Există un anume tip de relaţie care este alternativ pasională, fierbinte şi dureros de nesatisfăcătoare – şi care are tendinţa de a-i uimi atât pe cei din jur, cât şi pe participanţi. O relaţie între o persoană care este, aşa cum spun psihologii, ataşat-nerăbdător şi o persoană care este ataşat-evitant.

Există, în aceste cupluri, un joc constant de împins şi de tras. Partea ataşată-nerăbdător de obicei se plânge că partenerul nu răspunde îndeajuns. Îl acuză că este distant din punct de vedere emoţional, reţinut, rece, şi chiar neinteresat fizic. Ataşatul-evitant, pe partea sa, este de obicei tăcut, dar în momentele de saturaţie se plange că partenerul nerăbdător cere mult prea mult, îl consideră nebun, sau prea dependent, nevoiaş. Unul din parteneri pare a vrea prea mult, iar celălalt prea puţin.

Nefericirea se desfăşoară într-un ciclu. La început, partenerul nerăbdător îl iubeşte pe cel evitant cu o mare intensitate, dar în timp, creşte şi frustrarea. Nemulţumirea devine tot mai intensă până când, într-o bună zi, sătul de prea multă aşa-zisă respingere, partenerul nerăbdător îşi învinge teama, şi decide că are nevoie de ceva mai bun, spunându-i celuilalt că se retrage din relaţie.

În acel moment, partenerul evitant este supus unei transofrmări profunde. Frica lui cea mai mare, de a fi înghiţit şi copleşit de iubire dispare într-o clipă, şi dezvăluie ceva care în mod normal este cu totul scufundat în caracterul său: frica de a fi abandonat. Eliberat cu totul de frica de a fi copleşit (partenerul nerăbdător şi-a făcut bagajele de pe-acum), evitantul eliberează toate rezervele sale ascunse de iubire, romantism şi ardoare – care acum pot fi scoase la iveală în siguranţă.

În ciuda furiei şi frustrării, partenerul nerăbdător aude vorbele mieroase şi promisiunile de viitor, şi după câteva îndoieli iniţiale, n-are ce face şi se lasă convins. Partenerul care era evitant, pare a fi devenit peste noapte, aşa cum nerăbdătorul l-a dorit: un suflet cald. N-are motive să nu se întoarcă din drum: până la urmă, îşi iubeşte partenerul, motivul pentru care a vrut să plece fiind sentimentul că nu este iubit, asta făcea totul imposibil.

Pentru o vreme, se instalează fericirea, şi cuplul pare să se îndrepte spre o perioadă îndelungată de fericire. Eliberaţi de fricile din jurul copleşirii, evitantul exprimă liber iubirea, iar nerăbdătorul se simte plin de siguranţă şi încredere.

Însă, după o vreme, problema revine. Lucrurile devin, aşa cum au fost, prea drăguţe pentru evitant. Se pare că nerăbdătorul n-o să-l mai părăsească, ci o să fie prin preajmă, căutând mai multă iubire, şi mai multă apropiere, iar frica de copleşire revine. N-au altceva de făcut decât să înceapă jocul de împins şi de tras, care treptat se arată de netolerat pentru partenerul nerăbdător. În câteva săptămâni sau luni, cuplul este din nou în aceeaşi situaţie. Argumentele feroce precum cuvântul dependent şi cuvântul rece revin în circulaţie. Apare o nouă criză, şi o nouă ameninţare cu plecarea.

Acest ciclu poate dura ani, chiar o viaţă. Din afară, e chiar nostim, dar înauntru este un iad.
Sunt câteva variante:
– Evitantul poate realiza, şi poate învăţa să tolereze frica sa faţă de iubirea copleşitoare;
– Nerăbdătorul poate deveni mai conştient de atracţia sa nenaturală faţă de persoane nesatisfăcătoare, să refuze revenirea după o criză şi să caute un viitor cu mai multă siguranţă şi confort;
– Varianta de dorit, în care ambii parteneri înţeleg vocabularul teoriei ataşării, ajung să-şi observe propriul comportament, găsesc sursele acestuia, şi învaţă să nu mai acţioneze sub forţa impulsului. Ei pot realiza că este un joc inutil pe care-l joacă datorită subconştientului, şi apoi, ca o eliberare pentru ei şi pentru cei din jur cărora le pasă, refuză să joace.

NOTĂ: Textul este al celor de la „School of Life”, e tradus de mine mai mult sau mai puţin exact, sursa mai jos. Ştiu că nu există cuvântul evitant în limba română, dar nu am găsit ceva mai bun să se potrivească în context.
Why Avoidant and Anxious Partners Find It Hard to Split Up

%d blogeri au apreciat: